Skip to content

Jurnalul de Poiana Florilor Nr.[13-14]

O dupaamiaza de toamna tarzie. Afara cobora incet inserarea, iar prin aerul puternic se zarea in departare padurea linistita. Pe cer se pierdeau la asfintit ultimele reflexii ale soarelui. O adiere rece de vant purta forta Naturii in adormire. Mi-am simtit respiratia profunda ce ma calauzea in calatoria infinitului meu interior.

In casa se revarsa lumina si caldura intr-o mireasma fina de cuisoare si lavanda. Sunetele fermecate  ale melodiei “Open secret” a lui Asher Quinn dansau in armonie cu sufletele noastre!

-Mami, mami, ne este foame, ce  mancam in seara asta?

-Haideti sa pregatim ceva impreuna!

Ne-am uitat in jur si am vazut o farfurie plina cu morcovi frumosi, portocalii crescuti in gradina noastra.

-Gata! Facem floricele din morcovi pe care le decoram cu crema din branzica de casa.

-Super!

Fiecare a inceput sa faca cate ceva. Andrei, baiatul cel mare a feliat morcovii, Alexandru a amestecat branzica cu smantana, Sofia a asezat masa, iar mami a ornat floricelele. Intre timp a ajuns si tati acasa, bucuros ca ne revede dupa o zi de munca.

Ne-am asezat cu totii in jurul mesei celei rotunde, fiecare pe scaunelul pictat cu floarea prefera.

la masa

Un moment de pace, bucurie si recunostinta. Recunostinta fata de tot ceea ce suntem si ne inconjoara!

Ne-am lasat purtati intr-o calatorie a gusturilor si culorilor impreuna cu floricele portocalii de morcovi cu branzica. Ne-am bucurat de drumul parcurs impreuna, am vazut cum am plantat semintele de morcovi, apoi cum au crescut impreuna cu noi, mari si frumosi, pentru ca in seara aceasta sa sarbatorim  impreuna.

La un moment dat, Alexandru a intrebat sfios:

-Mami, eu nu mai pot. Crezi ca se supara floricica daca nu mai mananc?

Dar Sofi, a  raspuns imediat:

-Se bucura, se bucura!  Vrea sa o mananc eu!

De foarte curand, aici in Poiana Florilor, am descoperit valentele superioare ale alimentatiei noastre. Hrana este inainte de toate, o forma de alimentare energetica a fiintelor noastre si de aceea consider ca este extrem de benefica constientizarea actului de a manca.

Steve Meyerowitz in cartea sa despre digestie, spune ca “A manca in mod constient nu inseamna doar ca persoana care mananca sa fie treaza, chiar daca multi se culca imediat dupa ce au mancat. Acest lucru face referire directa la prostul obicei pe care il are societatea noastra, si anume acela ca oamenii se “deconecteaza” de la corpul lor in timp ce mananca. Mancam fara sa gandim, este un adevar spus doar pe jumatate. Ne concentram asupra oricarui alt lucru mai putin a mancarii pe care o avem in fata! Mancam in timp ce ne uitam la televizor, cand citim ziarul, conducem masina, calatorim cu trenul sau avionul, cand vorbim, lucram sau suntem in lift ori la metrou. Exista persoane care mananca chiar si atunci cand se indreapta spre toaleta! Ne putem imbunatati digestia straduindu-ne sa fim constienti cu privire la ceea ce mancam si felul in care mancam.”

Eu cred ca pe masura ce reusim sa crestem gradul de constientizare a procesului de alimentatie, reusim sa accesam toate simturile cu care suntem dotati in mod natural si care ne  spun cu exactitate cand, cat si mai ales ce avem nevoie sa mancam.

Procesul de digestie este unul complex, mult peste capacitatea noastra de cuprindere mentala.  Am sentimentul ca actuala invazie de teorii cu privire la modul de combinare a alimentelor, la compozitia lor chimica, la cantitatile si  orele optime de masa sunt departe de a oferi solutii pentru o digestie optima, din contra pot fi chiar nocive pentru ca genereaza tot felul de convingeri mentale limitative. De exemplu daca citim de nenumarate ori ca zaharul este nociv, atunci cand vom consuma zahar, vom da drumul la convingerea limitativa si astfel zaharul va avea efecte mult mai nocive asupra sanatatii noastre, decat oricum are el in mod natural.

Cred ca este mult mai simplu si eficient, sa avem incredere in simturile noastre,  sa fim prezenti si sa acordam atentie momentului in care mancam. In legatura cu masa, eu m-am obisnuit sa-mi raspund la cateva intrebari, care de cele mai multe ori  imi activeaza  starea de constientizare:

sofi si pisica

1. Imi este foame la modul  real, sau simt sa mananc din cu totul alte cauze, cum ar fi obisnuinta, dependenta de un gust, dorinta de a manca in loc de a face altceva, si lista poate continua…?

2. Care este starea mea interioara in timp ce stau la masa? (Daca sunt bucuroasa voi manca bucurie!)

3. Cum este mancarea din fata mea, ce miros are, ce gust, ce culoare, ce forma? Care este drumul ei pana la mine in farfurie? Ma bucur de ea? Ii sunt recunoscatoare?

Sunt o persoana care, dupa multi ani de zile, in care am mancat, pur si simplu mecanic, ca un gest obligatoriu si cantitativ, uneori pentru a  satisface  o placere a gustului, sau, alteori  pentru a ma elibera de o tensiune nervoasa, am redescoperit valentele superioare ale actului de a manca.

In aceasta calatorie a mea in care am reusit sa ma armonizez cu actul de a manca, m-a ajutat foarte mult exercitiul intrebarilor de mai sus.

Te invit sa incerci, pentru inceput,  practicarea cel putin a unei intrebari. Surprinderea iti va fi mare, vei incepe sa constientizezi si, pe cale de consecinta, sa simti gusturi si senzatii noi vis a vis de mancare. In scurt timp vei renunta la diete si scheme de combinare a alimentelor. Si culmea, digestia ta va fi din ce in ce mai buna!

Sper ca cele impartasite de mine sa-ti fie de folos si sa reusesti sa intampini sarbatorile de iarna cu deprinderea de a constientiza la nivel maxim posibil ce si cum mananci.

Ce mai construim prin Poiana Florilor… cu lemn, pamant si piatra!

de Elena Vasiliu,  consultant arh. Raluca Suru

chirpici

Asa cum ti-am promis, continuam cu seria articolelor pe tema: ” Pamantul – material de constructie traditional”.  In acest numar ne-am gandit sa povestim un pic despre caramizile de pamant uscate la soare sau intr-un cuvant “chirpici”, cum li se spune in mod traditional.

Constructiile din caramizi de pamant sunt larg raspindite in toata lumea, in special in zonele cu clima calda si uscata si sunt cunoscute inca din cele mai vechi timpuri. Dovezi ale existenei cladirilor din chirpici dateaza inca din perioada 8000-6000 i. H. in Turkistan, apoi in Egiptul Superior cu o vechime de aproape 3200 de ani. Un alt loc renumit pentru constructiile din chirpici este Yemen-ul cu cladiri de tip zgarie nori datand din secolul 15. In Scandinavia si in Anglia a construi cu caramizi de pamant era o practica obisnuita prin secolele 17 si 18, tehnica care a ajuns si in Statele Unite incepand cu secolele 18 si 19. O alta zona din Europa cu o  indelungata  traditie in folosirea caramizilor de pamant este Germania. De asemenea, si in Romania, exista dovezi ale folosirii chirpicilor inca din vremuri stravechi. 

Cu o istorie lunga si bogata, chirpicii revin in forta in peisajul constructiilor actuale, atat pentru proprietatile sale extraordinare, cat si pentru calitatea lor de a fi nepoluanti atat in procesul de fabricare, cat si ulterior in utilizare.

Concret, pentru obtinerea caramizilor de pamant se foloseste un amestestec din pamant, nisip, paie si apa in anumite proportii care difera de la caz la caz in functie de compozitia specifica a pamantului. Se spune ca trebuie sa contina suficient nisip brut pentru a le permite sa atinga o porozitate ridicata (si prin urmare o rezistenta ridicata la inghet), si o putere de compresie mare cu o minima contractie. Dar in acelasi timp trebuie sa existe suficienta argila, care sa lege materialul si sa permita manipularea caramizilor.

chirpici

Pentru producerea caramizilor se folosesc diferite tipuri de matrite, confectionate in general din lemn si uneori din metal. Pasta obtinuta din pamant, nisip, paie si apa este turnata  in matrite, iar suprafata este netezita fie manual, fie cu o bucata de lemn sau o mistrie.

Dimensiunile caramizilor se stabilesc in functie de nevoile constructive: latimea  zidului, tipul de zidarie, structura de rezistenta. Niste dimensiuni uzitate sunt cele de 40cmx20cm, respectiv 40cmx40cm cu 8-10cm inaltime, dar se folosesc multe alte variante de dimensionare.

Pentru caramizile confectionate de noi aici, in Poiana Florilor, am folosit pamantul din zona, care este usor nisipos,  l-am amestecat cu aproximativ 10% nisip si am presarat  cateva paie doar cat sa asigure o structura de rezistenta a caramizii. Materialul l-am amestecat manual, cu lopata si piciorele, adaugand apa pentru a putea fi  omogenizat intr-o pasta fluida.

chirpici

Am folosit o matrita din lemn cu manere, captusita cu tabla, in module de cate 7 caramizi pe  matrita. Dimensiunile pentru care am optat au fost de 18cmx40cm cu 15 cm inaltime. Noi am reusit sa atingem o productivitate de aproximativ 200 de caramizi de persoana pe zi. (inclusiv prepararea materialului)

Pe timp de vara, caramizile se usuca perfect in aproximativ o saptamana. Dupa uscare ele trebuiesc stivuite si protejate de ploaie.

Chirpicii facuti de noi, aici, in Poiana Florilor, s-au comportat foarte bine mai departe la operatiunea de zidarie. Majoritatea s-au mentinut intregi si s-au zidit foarte frumos.

Sper sa te inspire acest articol, si sa te ajute in drumul  catre aflarea solutiei constructive optime pentru casa visurilor tale!

Daca cunosti exemple practice sau orice alte informatii despre utilizarea materialelor naturale in  constructii, te invit sa le impartasesti cu noi! 

La masa in Poiana Florilor

de Elena Vasiliu

Toamna lunga si frumoasa ne-a rasfatat cu tot felul de gusturi si culori. Florile de galbenele insa,  au fost  preferate mele, mai ales ca au rezistat eroic celor cateva dimineti in care a cazut bruma. Parca in aceste zile de toamna tarzie au fost mai vii si mai colorate decat toata vara. Am tot cules cosulete intregi si le-am uscat pentru ceai. Dar au fost atat de multe incat m-am intrebat, ce alteceva mai pot face cu ele.

crema galbenele

Asa a aparut ideea cremei de galbenele!

Am adunat informatii, retete, opinii, comentarii si am pornit la treaba. Am facut rost de ceara pura de albine, ulei de masline presat la rece si am cules flori proaspete de galbenele.

Ingredientele le-am folosit in urmatoarea proportie:

-5 flori de galbenele

-1 lingura de ceara

-9 linguri ulei de masline presat la rece

Am pus toate ingredientele intr-un vas si  le-am incalzit la bain-marie pana s-a topit ceara. Apoi am lasat vasul sa se raceasca si compozitia s-a intarit. Ulterior am reluat procedeul de incalzire la bain-marie pana s-a topit ceara, apoi am strecurat compozitia prin tifon si am pus crema calda lichida in borcanele de sticla. 

Pot sa confirm ca are proprietati miraculoase, eu am testat-o in timp ce am strecurat-o si am pus-o in borcanele. La finalul operatiunii pielea mainilor mele era atat de catifelata si vie cum nu-mi amintesc sa o fi avut vreodata. Si pot sa spun ca am folosit pana acum ceva produse cosmetice, asa zis “de calitate”. 

crema galbenele

Mirosea atat de bine, incat eu am si gustat-o! Delicioasa!

Mi-am dat seamna cat este de adevarat  principiul acela vechi, dar sanatos: 

“Da-ti pe piele doar cu ceea ce poti manca!”

Si asa, in culorile portocalii ale galbenelelor si mirosul de ceara pura, inchid acest numar al jurnalului in speranta ca ne vom reintalni cu bine cat de curand.  

Pana atunci astept opiniile si comentariile tale.

Toate cele bune!

Cu drag,

Elena Vasiliu